Dopurile pentru vinuri spumante Technosugheri sunt fabricate pentru a rezista condițiilor specifice îmbutelierii și păstrării vinurilor spumante, unde presiunea internă ridicată impune o etanșare sigură și o stabilitate mecanică excelentă.
Acestea sunt realizate fie integral din plută aglomerată, fie într-o variantă mixtă, cu corp din plută aglomerată și două rondele din plută naturală aplicate la capătul aflat în contact cu vinul spumant. Toate variantele sunt disponibile în dimensiunea standard 30,5 × 48 mm și în mai multe clase de calitate, adaptate diferitelor tipuri de spumante și perioade de păstrare.
Tehnologie de fabricație
Spre deosebire de multe produse existente pe piață, dopurile Technosugheri sunt fabricate utilizând un proces modern de selecție și clasificare a granulelor de plută.
Granulele sunt separate prin cernere pe trei clase dimensionale, apoi sunt amestecate cu un liant certificat pentru contact alimentar. Această tehnologie permite obținerea unei structuri omogene, cu densitate uniformă și proprietăți mecanice constante pe întreaga suprafață a dopului.
Rezultatul este un dop care răspunde uniform la comprimarea din timpul dopuirii, la solicitările produse de presiunea internă a sticlei și la variațiile dimensionale cauzate de schimbările de temperatură din timpul transportului și depozitării.
Avantaje
- etanșare sigură chiar și în condițiile presiunilor ridicate specifice vinurilor spumante;
- comportament mecanic uniform și stabilitate dimensională excelentă;
- rezistență ridicată la comprimare și revenire elastică optimă;
- risc redus de apariție a scurgerilor sau pierderilor de presiune;
- structură omogenă care contribuie la păstrarea calității vinului pe termen lung.
Un alt avantaj important îl reprezintă selecția atentă a granulelor utilizate în fabricație. Eliminarea particulelor foarte fine reduce practic la zero posibilitatea desprinderii acestora în timpul comprimării dopului la îmbuteliere, prevenind astfel apariția particulelor de plută în vin.
Producător: Technosugheri
Fișe tehnice
fisa tehnica dop spumant clasic
fisa tehnica dop spumant dinamic plus